VIS ?

CĂLĂTORIE ASTRALĂ ?

 

Cred că dormeam, nu știu sigur, dar mă credeam trează………Mă ridicasem de pe un fotoliu din camera în care dorm, îndreptându-mă spre un hol care dă în bucătărie…………. Descrierea casei mele este complicată si în stare de veghe dar, în starea în care mă aflam atunci, e și mai complicată, holul în care dădeam să pășesc fiind mai jos decât podeaua camerei (în realitate nu e așa) , având și niște scări pe care urma să le cobor (în realitate nu are) , și, pe deasupra, fiind foarte întunecat (în realitate având întrerupătorul lângă ușă) , neavând la îndemână decât posibilitatea de a aprinde o lumânare, pentru a vedea pe unde calc, ceea ce mă gândeam să fac, simțind, în același timp, frică, în fața întunericului (în realitate nefiindu-mi frică de întuneric)……..

Până aici aș putea spune că am avut un vis ca toate visele, mai mult sau mai puțin interpretabil, mai mult sau mai puțin legat, ca un fel de reflexie, de viața reală………………… De aici încolo începe partea neobișnuită, deși este, de fapt, finalul visului sau al călătoriei astrale (ezoteriștii spun că fiecare vis este o călătorie astrală)………Ce s-a întâmplat, de fapt, mai departe ? Pur și simplu mă gândeam să aprind o lumânare și mă pregăteam să trec pragul camerei, când, dintr-o dată, am simțit că mă trage ceva, ca un aspirator, înspre holul respectiv, moment în care am început să opun rezistență și să strig după ajutor: TATAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!  Nu știu cât a durat, eu apreciind că a fost vorba de câteva secunde dar, deși mă tot întreb ce s-ar fi întâmplat, în continuare, dacă nu mă trezeam, din păcate sau din fericire (în realitate, nu știu) , m-am trezit………………………………………………

Nu este primul vis pe care l-am visat, și nici nu este cel mai interesant, dar este primul (cu excepția viselor erotice) în care am simțit ceva, la modul fizic (atracția asemănătoare aspiratorului) , ceea ce a coincis, de fapt, cu momentul trezirii……………. Un alt element interesant este faptul că, atunci când am strigat după ajutor, l-am strigat pe tata (în realitate nu mai am tată, de șase ani) , pentru că eram convinsă că era, pe un fotoliu, în încăpere, deși, atunci când am dat să ies din cameră, plecasem de lângă prietenul meu (în realitate nu era în cameră)…….. De ce am scris despre acest vis? Poate și pentru că mi se pare important, și nu vreau să-l uit, dar și pentru a primi o eventuală interpretare, în cazul în care citește cineva ceea ce am scris, și are putința și bunăvoința de a-l interpreta………..

Reclame

GÂNDURI CU DUS-ÎNTORS

Ai noștri sunt pe drumul cel cu dus-întors, de care

Au parte toate, pe la noi, și tare și altare,

Și limba noastră e pe drum, în marea preumblare,

Și tot ce crește-n țara cea atoateroditoare,

De-i piatră nestemată sau de-i piatră de hotare,

Și ce, cu gândul, nu gândești, aceeași soartă are……


Ai noștri sunt pe drumul cel cu dus-întors, de care

Au parte de la început, când a ieșit din mare

Pământul, si chiar mai demult, când coboram din soare,

Și-n țară, multe ofuri au, si dor de depărtare,

Departe, dor de țarină, de pâine și de sare,

E gând, să poată stăpâni un dor atât de mare?


Au parte toate, pe la noi, si tare si altare,

De drumuri fără de sfârșit, și multă-nstrăinare,

Căci am ales, la alte porți, să facem închinare,

Dar dacă, ieri, noi luminam, în drum, și mic și mare,

Iar, astăzi, căutăm un drum, si-un ciot de lumânare,

Găsi-vom, mâine, drum, în gânduri iluminatoare?


Și limba noastră e pe drum, în marea preumblare,

Pe toate cele le-au numit ai noștri, cine oare

Aude nume-n limba lui, pe unde țară n-are,

Și, unde-i țara lui, aude nume călătoare,

Dar cântă și descânta ce n-aude orișicare,

Căci rădăcina gândului e limba din născare?


Și tot ce crește-n țara cea atoateroditoare,

Că este om sau pom sau este necuvântătoare,

Că e pământ, că apă e , că este aer, are

Un preț prea mic, la dus, și, la întors, un preț prea mare,

De semănăm ce alții vor, ce alții vor, răsare,

Dar, dacă semănăm un gând, ce va rodi el, oare?


De-i piatră nestemată sau de-i piatră de hotare,

O pietricică, pusă-n drum, se crede, fiecare,

Cui vrea o țară fără noi, bătătorind cărare,

Dar drum ne suntem, noi avem pamântul sub picioare,

Și cerul între mâini, Omu e vârf de munte, care,

Pe munți de gânduri șade și, o pietricică, pare?


Și ce, cu gândul, nu gândești, aceeași soartă are,

Căci gândul este trecător dar, soarta, trecătoare

De gânduri fără rost, de gânduri îmbucurătoare

Sau gânduri plămădite de un trai care ne doare,

Dar care gând, fără de rost, ne va durea prea tare,

Cu dus-întors, ca să rostim ce naște și ce moare?