FLUTURI

Ai ochii prea albaștri si senini,

Să fi putut rămâne doi străini,

În clipa când ne-am dezbrăcat de spini,

Și ne-au crescut petale pe tulpini,

Până la cer, și-am fost, de fluturi, plini…

Eu nu credeam in fluturi și povești

Dar, crezi nu crezi, atunci când inflorești

În dansurile lor nepământești,

Tot ce mai vrei e, clipa, s-o oprești,

Dar nu ți-am spus, să nu te ofilești…

Tu ai simțit că fluturi te-nfioară,

Când te-a atins o aripă, ușoară,

Dar nu ai ințeles că tot ce zboară

E zbor, și zborul nu poate să doară,

Și ți-ai închis corola, floare rară…

Aproape, dacă rămâneam, departe

De ne-nțelesuri, ajungeam sau, poate,

Ne rătăceam, prin buruieni, de toate

Culorile, ca florile uscate,

Și fluturii plecau in altă parte…

Numai in zborul fluturilor scrie

Ce ar fi fost, de ar fi fost să fie,

Ce este, doar regina nopții știe,

Trezită-n mine de o feerie

De fluturi, căci mi i-ai lasat, toți,  mie…